• Home Press Releases
    Întâlnire ASF şi reprezentanţi ai transportatorilor şi ai societăţilor de asigurare

Întâlnire ASF şi reprezentanţi ai transportatorilor şi ai societăţilor de asigurare

București, 24 decembrie 2015 –  Autoritatea de Supraveghere Financiară  (ASF) a organizat marţi, 22 decembrie 2015, o întâlnire cu reprezentanți ai transportatorilor și ai asigurătorilor din România pentru discutarea solicitărilor transportatorilor legate de evoluţiile din ultima perioadă din piaţa asigurărilor. 

La întâlnire au fost reprezentate organizațiile patronale ale transportatorilor din România (UNTRR, FORT, COTAR, APTE 2002, ARTRI, AOTR, ANTTI, ADTI), societățile de asigurări autorizate să vândă polițe RCA, asociaţiile profesionale ale asigurătorilor şi brokerilor (UNSAR, UNSICAR), fiind invitaţi să participe şi reprezentanţi ai Ministerului Finanțelor Publice, Ministerului Transporturilor şi ai Consiliului Concurenței.

Discuțiile au avut ca scop identificarea tuturor revendicărilor relevante ale transportatorilor dar și a soluțiilor concrete pentru remedierea dezechilibrului manifestat în piaţa asigurărilor auto obligatorii. Pe durata întâlnirii, care a depăşit 4 ore, transportatorii și asiguratorii au fost invitaţi să îşi prezinte atât solicitările cât și propunerile care să stea la baza demarării unor proiecte menite să conducă la o mai bună funcţionare a pieţei asigurărilor în ansamblul acesteia.

În urma discutării în detaliu a propunerilor tuturor participanţilor la întâlnire a fost convenit un  set de măsuri ce trebuie avute în vedere imediat dar şi în perspectivă.

Printre cele mai importante direcţii de acţiune pentru perioada imediat următoare se numără atenuarea creșterilor tarifelor RCA în medie de până la 50% comparativ cu tarifele anterioare majorărilor (efectuate până la 30.06.2015) şi in acest sens operarea unor amendamente la Norma 23/2014 privind RCA, prin introducerea unor cerinţe de existenţă a unei relaţii de proporționalitate între creșterea tarifelor din noile notificări față de evoluția daunalității medii înregistrate de asigurători, eliminarea componentei de Carte Verde în cadrul fundamentării tarifelor pentru polițele RCA (în cazul operatorilor de transport local) şi realizarea unei analize privind impactul intrării în vigoare a Legii 237/2015 asupra pieţei RCA și identificarea unor posibilități de adaptare în cadrul regimului local.

Măsurile pe termen mediu, care vor fi luate în prima parte a anului următor, vizează îmbunătățirea bazei de date CEDAM și identificarea de soluții pentru optimizarea modului de emitere a polițelor RCA  (poliță pe vehicul și șofer), creșterea nivelului de transparență și afișarea de informații suplimentare privind modul de fundamentare a tarifelor  (formula de calcul, istoric de daunalitate, detalii privind calculele actuariale) precum şi dezvoltarea unui sistem de prețuri de referință (preț mediu la nivel de piață).

Au fost discutate, de asemenea, măsuri de perspectivă pentru  modificarea structurală a sistemului actual. În acest sens va fi evaluată oportunitatea suspendării polițelor RCA pe perioada în care autovehiculul nu este utilizat de către proprietar (ex. modificarea Legii 136/1995) şi va fi analizat cadrul legal național și european, în vederea evaluării modificării reglementării naționale pentru emiterea polițelor RCA pe persoane fizice (pe CNP), sau prin individualizare la nivel de persoane juridice (stabilire de tarife individuale pentru flote).

Toate aceste linii de acţiune au fost cuprinse într-un protocol însuşit de participanţi la încheierea întâlnirii. Au fost stabilite 3 grupuri de lucru care să abordeze direcţiile discutate - modificări legislative, dezvoltare baze de date, transparenţă şi informarea asiguraţilor - in care toate părţile prezente la întâlnire au fost invitate să participe, pentru a concretiza acţiunile şi propunerile legislative avute în vedere.


*********

Despre ASF

Autoritatea de Supraveghere Financiară (ASF) este instituția care autorizează, reglementează, supraveghează și controlează entitățile care activează pe piața financiară non-bancară din România.

Înfiinţată în 2013 prin preluarea și reorganizarea tuturor atribuțiilor și prerogativelor Comisiei Naționale a Valorilor Mobiliare (C.N.V.M.), Comisiei de Supraveghere a Asigurărilor (C.S.A.) și Comisiei de Supraveghere a Sistemului de Pensii Private (C.S.S.P.P.), ASF contribuie la consolidarea unui cadru integrat de funcţionare şi supraveghere pe trei pieţe care însumează peste 10 milioane de participanţi.

Mai multe informații puteți găsi pe 
www.asfromania.ro.